Mamaia Vibreaza

22 Apr, 2010

Concert Mika la Orange Prepay Party 2010

Posted by: admin In: Concerte

Sâmbătă, 24 Iulie 2010, Plaja H2O din Mamaia

Orange îl aduce în premieră în România pe MIKA la Orange PrePay Party, într-un eveniment cu intrarea liberă care va avea loc sâmbătă, 24 iulie, pe plaja H2O din Mamaia.

Pe 8 ianuarie 2007, artistul britanic MIKA lansa primul său single, „Grace Kelly”, melodie ce a ajuns în scurt timp în fruntea clasamentelor din întreaga lume şi avea să fie primul pas către transformarea lui MIKA într-un fenomen al muzicii pop. Primul său album – „Life in Cartoon Motion” s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare şi l-a ajutat să câştige un BRIT Award şi să fie nominalizat la premiile Grammy. În septembrie 2009, MIKA şi-a lansat cel de-al doilea album – „The Boy Who Knew Too Much” – care se bucură de un succes imens. Melodiile „We Are Golden” şi „Rain” de pe acest album ocupă la rândul lor vârfurile clasamentelor.

Muzician excepţional, MIKA a urmat cursurile Royal College of Music din Londra şi se spune ca vocea sa atinge 5 octave, dar este în acelaşi timp şi un entertainer de succes – concertele sale atrag sute de mii de oameni în întreaga lume.

Primul concert al artistului în România se desfăşoară în cadrul celui de-al cincilea eveniment Orange PrePay Party, serie care a adunat până acum mai mult de 100.000 de spectatori. Din 2007, la Orange PrePay Party au cântat Sophie Ellis-Bextor, Akon, Sugababes, Duffy şi I Am Kloot. Duffy a suţinut anul trecut concertul pe aceeaşi plajă din Mamaia unde va cânta şi MIKA, locul devenit tradiţional pentru desfăşurarea evenimentelor de vară Orange.

Articole Corelate

  • Concert Jaba & Moonraisers pe Plaja H2O din Mamaia
    10 Iulie 2010 Ora 22:30 Plaja H2O, Mamaia, Constanta IMIPLACEMIE si IpaNera va invita sambata, 10 iulie, pe plaja H2O (Mamaia), la marea petrecere reggae a anului: Jaba&Moonraisers ! Soare...
  • Concert Michael Bolton in Romania
    Evenimentul va avea loc pe data de 17 iulie, la Constanta. Concertul lui Michael Bolton din Romania face parte dintr-un turneu mondial de promovare a ultimului sau CD, „One World One Love”, la real...
  • Dj Rynno & Sylvia @ Club Summer Crush , Mamaia
    11 iunie 2010, Club Summer Crush , Mamaia Dj Rynno & Sylvia vor sustine un concert in Club Summer Crush din Mamaia Informaţii şi rezervări: 0724.918.263....
  • For The Love Of House
    Vineri, 30 aprilie, ora 23:00, în La Mania din Mamaia are loc petrecerea “For The Love Of House“. La For The Love Of House va mixa Steve Lawler, Doc Martin, Nima Gorji în Main Room, iar la ter...
  • The Mission 1st of May
    The Mission cu Sven Vath, Loco Dice, Onur Ozer, Martin Buttrich, SIS, Livio & Roby, Maurizio Schmitz, Guti, Tini la Mamaia Nord Beach pe 1 Mai 2010 incepand cu ora 22.00. Petrecerile de 1 mai s...
  • Sunwaves Festival 7 la Mamaia
    Sunwaves Festival 7 la Mamaia, 30 Aprilie 2010 – 2 Mai 2010, Mamaia Biletele în avans costa 80 de lei şi asigură accesul pentru ambele seri. La intrare preţul biletelor va fi de: Vineri, 30 apr...

No Responses to "Concert Mika la Orange Prepay Party 2010"

Comment Form

Evenimente

Evenimente, Stiri, Concerte din Mamaia veti gasi numai aici.